Gabriel Resources se așteaptă să aibă avizul Parlamentului privind Roșia Montană în două-trei luni

Gabriel Resources se așteaptă să aibă avizul Parlamentului privind Roșia Montană în două-trei luni
Publicat: 03/09/2013, 12:24
Actualizat: 03/09/2013, 12:24

Gabriel Resources, compania înregistrată în Canada care vrea să dezvolte proiectul minier de la Roșia Montană, se așteaptă să obțină avizul Parlamentului României pentru exploatarea din Munții Apuseni în termen de două-trei luni.

„Sperăm că va fi un proces de două, până la trei luni. Este puțin incert”, a declarat directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, într-un interviu telefonic acordat Bloomberg.

Gabriel Resources controlează Roșia Montană Gold Corporation, dezvoltatorul controversatului proiect minier de la Roșia Montană.

Compania, înregistrată în Canada, este sprijinită de fondul de hedging Paulson & Co., controlat de miliardarul american John Paulson, de BSG Resources, deținută de Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogați oameni din Israel, de Electrum Strategic Holdings, a omului de afaceri american Thomas Kaplan, un important investitor în industria aurului, și de Newmont Mining Corp, unul dintre cei mai mari producători de aur la nivel mondial.

Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană a fost aprobat săptămâna trecută de Guvern și va fi dezbătut în Parlament.

Proiectul de lege prevede creșterea participației statului în proiect cu 5,69 puncte procentuale, la 25%, și majorarea redevențelor de la 4% la 6% din valoarea producției. Proiectul de lege califică exploatarea de la Roșia Montană drept un proiect de interes național.

Mii de persoane au protestat duminică și luni împotriva proiectului de la Roșia Montană, în București și în alte orașe din țară.

Gabriel Resources consideră că a făcut o ofertă generoasă statului român.

„Oferta pe care am pus-o pe masă este destul de generoasă și sperăm că și Parlamentul român va fi de acord cu asta”, a declarat Jonathan Henry, CEO-ul Gabriel Resources.

El a adăugat că nu se așteaptă ca autoritățile să emită avizul de mediu pentru proiect înainte de încheierea dezbaterii parlamentare.

„Nu cred că guvernul ne va acorda avizul de mediu până când dezbaterea parlamentară nu se va fi încheiat. Avem nevoie ca acest proiect să fie totalmente finanțabil, iar pentru aceasta este necesar ca Parlamentul român să ne susțină”, a mai afirmat Henry.

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nu exclude opțiunea de a convoca un referendum pe tema proiectului de la Roșia Montană simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ideea exprimată de președinte, de a declanșa un referendum privind proiectul Roșia Montană, este una foarte bună.

Ponta a spus că, dacă nu s-ar fi făcut partea tehnică de negociere care ține de acest proiect, statul român ar fi fost dat în judecată de către companiile implicate, care ar fi solicitat despăgubiri de circa două miliarde de dolari.

Premierul a spus că Parlamentul este instituția care are legitimitatea de a lua o decizie, fiind și locul ideal de dezbatere și de informare în ceea ce privește acest proiect.

Zăcământul de la Roșia Montană conține resurse evaluate la 300 de tone de aur și 1.600 tone de argint.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal